Porcii modificați genetic ar putea fi sursa de carne sănătoasă

de: Andreea Cuzub
22 06. 2018

Sindromul respirator și de reproducție la porcine (PRRS) este coșmarul oricărui fermier. Boala le produce numai fermierilor americani pagube de 2,3 miliarde de dolari anual.

O echipă de cercetători au găsit o soluție destul de radicală, dar care ar putea salva porcii de boala mortală. Răspunsul oamenilor de știință de la Universitatea Edinburgh din Marea Britanie sunt porcii modificați genetic.

Astfel, ei au creat porci modificați genetic care s-au dovedit a fi rezistenți la PRRS. Spre deosebire de experimentele anterioare, starea de sănătate și comportamentul animalelor nu au suferit modificări.

Acesta este doar un exemplu al modului în care modificarea ADN-ului poate aduce beneficii industriei alimentare și agriculturii. Cercetătorii recunosc că sunt necesare mai multe teste și legi care să reglementeze alimentele modificate genetic, înainte ca acestea să ajungă pe farfuria cuiva.

PRRS atatcă plămânii porcilor, le provoacă probleme respiratorii și, în unele cazuri, deces. În plus, dacă scroafele gravide sunt infectate, își pot pierde copilul. Până acum, vaccinurile s-au dovedit a fi ineficiente, deoarece virusul evoluează rapid.

În loc să încerce să lupte direct cu virusul, echipa a vizat un receptor al celulelor numit CD163. Cercetătorii au ales să elimine o secțiune mică a acestei gene – secțiunea pe care virusul se atașează – în timp ce restul receptorului a rămas neatins.

Această abordare diferențiază studiul de celelalte cercetări existente, care au eliminat toată gena CD163. Înlăturarea parțială a acesteia i-a permis receptorului să-și îndeplinească rolul obișnuit în organism și a minimizat efectele secundare.

De asemenea, acesta este primul studiu în care oamenii de știință au expus porcii modificați genetic la virus. Experimentul a fost un adevărat succes, deoarece testele ulterioare nu au arătat niciun semn de PRRS.

Animalele modificate genetic sunt interzise în lanțul alimentar din Europa și sunt supuse unor restricții foarte stricte în Statele Unite.